Perry Zizzi, numit Managing Partner al biroului Dentons din Romania
Firma globala de avocatura Dentons a anuntat numirea lui Perry Zizzi (foto) in pozitia de Managing Partner al biroului din Romania. Perry va prelua astfel conducerea biroului din Bucuresti.
Perry Zizzi este un avocat cu peste 23 ani de experienta, specializat in domeniile financiar-bancar si real estate. Experienta lui in finantari este deosebit de vasta, acoperind imprumuturi sindicalizate, securitizare, piete de capital si finantare de achizitii, precum si dezvoltarea, finantarea, achizitia si leasing-ul de proiecte imobiliare. Reusitele sale recente includ coordonarea echipei care a asistat P3 Logistic Parks pe aspectele de drept polonez si roman ale refinantarii pan-europene in valoare de €1,4 mld. a portofoliului sau logistic si vanzarea acestuia catre GIC, fondul suveran singaporez, contra sumei de €2,4 mld.
Perry s-a alaturat echipei Dentons in 2014, dupa o perioada de 7 ani in care a fost partener in cadrul Clifford Chance. Inainte de aceasta, el a fost counsel si mai apoi partener la Salans si Altheimer & Gray pentru Europa Centrala si de Est si avocat colaborator pentru Skadden Arps in Paris, si Debevoise & Plimpton in New York si Londra. Perry este recunoscut de directorul juridic Chambers Europe 2018 ca avocat de top in domeniile sale de specializare, financiar-bancar si real estate.
“Sunt onorat sa preiau aceasta pozitie intr-un moment in care Romania este din ce in ce mai importanta pentru Dentons si clientii nostri. Ne-am propus sa dezvoltam domeniile cheie de practica si sa crestem biroul la un nivel similar cu cel al capacitatilor noastre din alte tari”, a declarat Perry Zizzi.
“Dentons are o istorie impresionanta in regiune si strategia noastra este sa continuam sa construim pe aceasta fundatie puternica astfel incat sa devenim firma numarul unu in Europa Centrala si de Est”, a spus Tomasz Dąbrowski, CEO al Dentons Europe. “Perry a dovedit ca este un avocat foarte competent si ii doresc in continuare succes in conducerea si dezvoltarea biroului din Bucuresti.”
Anda Todor, care a ocupat functia de Managing Partner in Romania din 2008 va continua sa asiste clientii ca partener in cadrul grupului de practica Corporate si M&A. Anda este recunoscuta ca avocat de top de numeroase directoare si publicatii juridice.
Dentons este prezenta pe piata avocatiala din Romania, prin entitatile anterioare, inca din anul 1997. Biroul din Bucuresti numara in prezent 27 de avocati, din care sapte sunt parteneri.




























































