Musat & Asociatii - “Nou si vechi in Codul Muncii. Solutii de implementare. Bune practici in situatii de criza in organizatie.”
Workshop-ul “Nou si vechi in Codul Muncii. Solutii de implementare. Bune practici in situatii de criza in organizatie”, organizat la sediul firmei de avocatura Musat & Asociatii, a reunit ieri, 21 noiembrie, manageri de resurse umane, sefi ai departamentelor juridice, precum si directori ai unor mari companii locale si internationale, din industrii precum financiar-bancar, telecom, IT, farma si logistica.
Evenimentul a fost sustinut de Anca Vatasoiu, Managing Associate in cadrul casei de avocatura Musat & Asociatii si Simona Anton, Senior Associate in cadrul casei de avocatura Musat & Asociatii, specialisti cu peste 10 ani de experienta in dreptul muncii.
Organizat la doar doua zile dupa aprobarea derogarilor de la Legea dialogului social, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 82/2017, workshop-ul a debutat cu analiza noilor reglementari si a posibilelor solutii de implementare a acestora. Prevederile noii ordonante urmeaza a fi aplicate in perioada 20 noiembrie – 20 decembrie 2017 de catre toti angajatorii, indiferent de numarul de salariati, in sensul initierii negocierilor colective pentru punerea in aplicare a prevederilor OUG 79/2017 care vizeaza modificarea Codului Fiscal.
In continuare, au fost dezbatute modificarile aduse Codului Muncii prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 53/2017, discutiile concentrandu-se asupra introducerii conceptului de munca nedeclarata si a raspunderii contraventionale aplicabile angajatorului, asupra formei scrise a contractului individual de munca, asupra incheierii actului aditional la contractul individual de munca precum si asupra evidentierii orelor de munca de catre angajator.
Cel de-al treilea subiect abordat in cadrul workshop-ului a fost telemunca, un subiect de actualitate care suscita tot mai mult interesul angajatorilor in contextul in care nu exista prevederile legale dedicate activitatii in regim de telemunca. Proiectul de lege privind reglementarea acestui tip de activitate a fost adoptat de Senat si se afla in prezent in dezbatere la Camera Deputatilor.
O alta tema care a starnit interesul audientei a fost evaluarea profesionala a salariatilor. Participantii la workshop au discutat, impreuna cu avocatii Musat & Asociatii, pe marginea provocarilor practice intampinate pe parcursul implementarii procedurilor de evaluare a activitatii profesionale a salariatilor, inclusiv in contextul concedierii pentru necorespundere profesionala.
Workshop-ul s-a incheiat cu o dezbatere pe tema discriminarii si hartuirii la locul de munca, in cadrul careia accentul s-a pus pe reglementarea conceptului la nivel european si national, aplicarea legislatiei privind discriminarea in cadrul relatiilor de munca si parghiile de solutionare a sesizarilor/plangerilor formulate de victimele actelor de discriminare sau hartuire.
Invitatii au manifestat un real interes cu privire la temele si subiectele abordate, iar pe parcursul workshop-ului, au participat activ adresand intrebari, impartasind experiente practice si dezbatand impreuna cu avocatii Musat si Asociatii solutii adaptate domeniului lor de activitate.




























































