Musat & Asociatii a asistat Emerson in vanzarea catre Nidec Corporation a diviziilor Leroy – Somer si Control Techniques
Musat & Asociatii consolideaza colaborarea cu Emerson prin asistenta acordata catre Emerson Oradea S.R.L., una din subsidiarele din Romania ale Emerson Electric, lider mondial in domeniul productiei si tehnologiei, cu privire la separarea activitatilor aferente diviziilor Leroy – Somer si Control Techniques din Romania urmata de transferul acestora catre compania japoneza Nidec Corporation. Tranzactia multi-jurisdictionala s-a situat in jurul valorii de aproximativ 1,2 miliarde USD.
Emerson, prin diviziile Leroy - Somer si Control Techniques, este de peste 30 de ani cel mai important producator si furnizor de alternatoare, motoare electrice si sisteme de comanda, cu aproximativ 9.500 de angajati in intreaga lume. Veniturile combinate ale celor doua divizii insumau in 2015 aproximativ 1,7 miliarde USD la nivel global.
Echipele Musat & Asociatii implicate in proiect au oferit consultanta in toate etapele prealabile procesului de transfer al afacerii, precum si in cele legate de finalizarea si indeplinirea conditiilor necesare preluarii afacerii de catre Nidec Corporation.
Iulian Popescu (foto stanga), Partener in cadrul Musat & Asociatii si coordonator al intregului proiect a declarat: „Suntem deosebit de incantati de colaborarea stransa pe care am avut-o cu echipele Emerson si Nidec, precum si de maniera impecabila in care a fost asistata aceasta tranzactie, atat in plan intern, cat si in plan international, cu ajutorul colegilor nostri de la Baker McKenzie, Sidley Austin si Kinstellar. Implicarea exemplara a echipelor multidisciplinare Musat & Asociatii in toate aspectele legate de structurare si implementare a fost una constanta pe intreaga durata a acestei tranzactiei de anvergura, efectuata in paralel cu alte proiecte tranzactionale internationale conduse de Musat & Asociatii. O astfel de perioada de foc ne-a ajutat sa testam nivelul de planificare si de corelare al echipelor, pentru a fi mereu in intampinarea cerintelor de punctualitate si eficienta ale clientilor nostri.”
Echipa Musat & Asociatii, coordonata de Iulian Popescu (Partner), din cadrul careia au facut parte Ileana Lucian (Partner), Andrei Ormenean (Senior Associate), George Ghitu (Associate), Alina Man (Associate), precum si Razvan Graure (Tax Partner) si Roxana Dobrogeanu (Tax Manager), a asistat Emerson in legatura cu toate aspectele aferente transferului celor 2 divizii de la Emerson S.R.L. catre Emerson Oradea S.R.L., dar si la finalizarea transferului catre Nidec Corporation. In cadrul acestui proiect multi-juridicţional, casa de avocatura Musat & Asociaţii a acordat asistenta juridica si fiscala in cadrul fluxurilor de lucru de drept societar, proprietate imobiliara si constructii, dreptul muncii, drept fiscal si repatrierea profiturilor, IT si IP.
In paralel, echipa coordonata de Monia Dobrescu (Partner), din care au facut parte Alina Solschi (Senior Associate) si Alina Tacea (Senior Associate), a asigurat realizarea procesului de due diligence juridic premergator transferului de business.
„A fost un proces complex si minutios, date fiind amploarea si specificul business-ului Emerson, care a presupus de multe ori respectarea unor termene stranse, dar colaborarea cu avocatii externi a fost una excelenta. Pe parcurs, echipa Musat & Asociatii a propus soluţii inovatoare menite sa protejeze interesele clientului, fara insa a diminua fluiditatea tranzactiei. Am avut intreaga sustinere a echipei Emerson, atat in ceea ce priveste transparenta si eficienta cu care ne-au fost puse la dispozitie informatiile, cat si implicarea ulterioara in implementarea propunerilor echipei Musat & Asociatii”, a subliniat Monia Dobrescu (foto dreapta), Partener.
Musat & Asociatii este unul dintre liderii pietei de Fuziuni si Achizitii din Romania, fiind implicata de-a lungul timpului in unele dintre cele mai mari tranzactii incheiate la nivel local. Printre proiectele recente se numara: asistenta acordata catre Emerson in legatura cu vanzarea catre fondul de investitii Platinum Equity a businessului Network Power; asistenta juridica acordata catre Premier Capital in preluarea operatiunilor locale ale grupului american McDonald’s; asistenta juridica acordata societatii CRH (Irlanda) in legatura cu achizitia activelor Lafarge din Romania, ca parte a unei tranzactii globale in valoare de 6,5 miliarde de euro; asistarea Electrica SA si a sindicatului de intermediere (format din Raiffeisen Capital & Investment, BRD, Société Générale, Citigroup si Swiss Capital) in derularea ofertei publice primare (IPO) de vanzare de actiuni, reprezentand 105% din capitalul social al DFEE Electrica, in cea mai mare listare de pana in prezent din Romania (440 milioane de euro), incheiata cu succes in iulie 2014; Sterling Resources Ltd. in procesul de transfer al participatiei de 65% in zona de apa adanca a perimetrului Midia XV din Marea Neagra, catre ExxonMobil Exploration and Production Romania si OMV Petrom SA; Industrial Bank of Korea cu privire la finantarea a 5 proiecte fotovoltaice, dezvoltate in 3 regiuni diferite ale Romaniei; China Development Bank in legatura cu finantarea a doua centrale fotovoltaice, un consortiu de companii chineze de top in legatura cu participarea si dezvoltarea unui important proiect de producere de energie electrica.




























































