Zamfirescu Racoti & Partners, alaturi de TTS in tranzactia anului din industria transportului naval in zona Dunarii
Avocatii de la Zamfirescu Racoti & Partners (ZRP) au asistat grupul Transport Trade Services (TTS), casa de expeditii ce controleaza CNFR Navrom S.A., in procedura de achizitie a pachetului majoritar al participatiilor in PLIMSOLL Kft., operator fluvial si una dintre cele mai mari companii de logistica din Ungaria. TTS a dobandit astfel 51% din capitalul social al PLIMSOLL Kft., societate ce detine subsidiara FLUVIUS KFT, armator fluvial de nave autopropulsate care si-a construit in ultimii 15 ani o buna reputatie pe piata locala si internationala. Investitia are ca obiectiv intarirea si dezvoltarea pozitiei TTS ca jucator regional in zona Dunarii.
Cumparatorii au fost asistati de o echipa de avocati din cadrul ZRP, sub coordonarea lui Catalin Micu (Managing Associate) si a Larisei Popoviciu (Senior Associate), care au asigurat negocierea si finalizarea cu succes a acestui proiect transfrontalier.
Tranzactia a presupus o etapa de due diligence, continuand cu structurarea tranzactiei si redactarea si negocierea contractelor. In acest sens, ZRP a colaborat cu avocati din Ungaria, respectiv Kende, Molnár-Bíró, Katona Attorneys-at-Law (KMBK), responsabili cu indeplinirea formalitatilor juridice pe teritoriul ungar. ”A fost un proces complex avand in vedere specificul activitatii clientului nostru, dar experienta echipei de avocati si colaborarea traditionala cu TTS ne-a ajutat sa acomodam toate cerintele tehnice si strategice ale investitorului. Tranzactia consolideaza pozitia TTS pe cursul superior al Dunarii si deschide totodata noi oportunitati in business”, a declarat Catalin Micu (foto), Managing Associate ZRP.




























































