Finalizarea proiectului strategic POSDRU Antreprenor viitor durabil
Ernst & Young SRL, in parteneriat cu S&T Romania SRL, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Universitatea Tehnica din Cluj Napoca, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia si Universitatea „Dunarea de Jos” din Galati, finalizeaza in data de 28 noiembrie 2013 proiectul strategic POSDRU Antreprenor viitor durabil.
In cei trei ani de derulare a proiectului, peste 2,900 de antreprenori si potentiali antreprenori, dar si angajati si manageri din cadrul IMM-urilor au beneficiat de 6,500 de ore de cursuri si instruire pentru dezvoltarea aptitudinilor si a deprinderilor necesare pentru a deveni un antreprenor sau manager de succes. Avand ca obiectiv general promovarea culturii antreprenoriale in Romania, in cadrul proiectului s-au organizat 24 conferinte regionale, 24 sesiuni de instruire specifica, 24 ateliere de lucru si au fost dezvoltate 17 cursuri online.
Pe langa componenta educativa din cadrul proiectului, peste 150 de companii active pe piata romaneasca au primit consultanta gratuita din partea Ernst & Young SRL si a S&T Romania SRL. Cele doua multinationale au oferit consiliere profesionala pentru reorganizarea afacerii in scopul cresterii competitivitatii produselor si serviciilor companiilor beneficiare ori au oferit asistenta in implementarea de instrumente IT pentru managementul IMM-urilor.
Cele peste 150 de companii consiliate, ca si cei peste 2,900 de participanti la cursuri au beneficiat si de formare si consiliere online, prin intermediul portalului dedicat proiectului - www.start-imm.ro ce gazduieste platforma de e-Learning.
Rezultatele agregate ale proiectului Antreprenor viitor durabil arata ca au fost depasite obiectivele de inceput, ceea ce arata nevoia semnificativa pentru formarea managerilor si antreprenorilor romani, ca si nevoia companiilor romanesti de a primi consultanta si asistenta practica. Numarul companiilor care au fost consiliate a fost dublu fata de cel din obiectiv, depasind 150 de firme. De asemenea, au participat cu 50% mai multi tineri (studenti, someri sau angajati) care isi doresc sa devina antreprenori, ajungandu-se la aproape 1,500 beneficiari ai cursurilor specifice de formare in antreprenoriat.
Participantii la cursurile oferite in cadrul proiectului Antreprenor viitor durabil au inteles fundamentele antreprenoriatului, au fost initiati in detaliile culturii antreprenoriale si manageriale, au inteles ce inseamna organizarea unei afaceri, construirea unui plan de afaceri, reorganizarea si imbunatatirea performantei unei afaceri si ce instrumente IT pot fi implementate pentru managementul companiei. Consultantii si profesorii care au sustinut prelegeri in cadrul sesiunilor de instruire specifica au abordat, de asemenea, si metode de bugetare, planificare si management financiar, ca si metode de finantare a afacerii.
“Am avut oportunitatea sa particip la acest program si sa beneficiez de consultanta gratuita oferita de reprezentantii Ernst & Young. Beneficiind de vasta lor experienta din zona de audit si management am reusit sa identificam oportunitati si zone de corectie pentru firma noastra, prin care ne-am eficientizat afacerea. Planul de afaceri care a fost scris in urma acestei colaborari va sta la baza directiilor viitoare pe care ne vom dezvolta afacerea," a spus Damian Ghitulescu, Director Marketing & Sales, Hostvision SRL, companie beneficiara a proiectului Antreprenor viitor durabil.
“Solutiile propuse de Ernst & Young au generat idei de imbunatatire si de economisire a resurselor. Promptitudinea si seriozitatea in fiecare aspect pe care l-am solicitat in cadrul acestui proiect a grabit dezvoltarea noastra in piata. Suntem cu adevarat privilegiati pentru aportul si interesul depus pentru bunul mers al companiei noastre. Acest program pentru noi si-a atins scopul," a declarat Corneliu Niste, reprezentant al Angel Prodcom SRL, companie beneficiara a proiectului Antreprenor viitor durabil.
“Va multumim pentru deschiderea si timpul acordat societatii noastre precum si pentru informatiile pe care ni le-ati furnizat, cu ajutorul carora am inteles cu adevarat care sunt beneficiile obtinute prin implementarea unui sistem informatic integrat,” a spus Matei Maniac, director Metalpro SRL, companie beneficiara a proiectului Antreprenor viitor durabil.
Prin acest proiect, s-a creat cadrul pentru jucatori importanti din economia romaneasca, ca si pentru formatori de traditie din sistemul de educatie romanesc, sa impartaseasca bune practici relevante si cunostinte valoroase pentru functionarea eficienta si competitiva a companiilor din Romania si pentru dezvoltarea afacerilor aflate la inceput de drum. Parteneriatul strans dintre Ernst & Young SRL, S&T Romania si cele patru universitati a contribuit la constientizarea faptului ca un mediu antreprenorial sanatos si antreprenorii sunt raspunsul pentru cresterea economica si pentru crearea de noi locuri de muncã.
Proiectul Antreprenor viitor durabil a fost cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013 (POSDRU) si s-a adresat unui grup tinta din patru regiuni ale Romaniei (Nord-Est, Nord-Vest, Centru si Sud-Est).
Camelia Horlaci (foto), Partener, Ernst & Young SRL: „Implicarea Ernst & Young in acest proiect vine in contextul mai larg al sustinerii antreprenoriatului la nivel mondial de catre Ernst & Young. Compania noastra organizeaza programul World Entrepreneur of The Year, cel mai amplu si mai prestigios proiect global de business adresat antreprenorilor. In cadrul acestui program, Ernst & Young premiaza de peste 27 de ani pe cei mai de succes si inovativi antreprenori din peste 50 de tari. De altfel, Ernst & Young Romania se va afilia si ea programului international Entrepreneur Of The Year incepand cu anul 2014.
Antreprenorii sunt inovatori, sunt dornici sa invete si sa isi creeze o retea de contacte alcatuita din alti oameni de afaceri si parteneri. Cei mai multi dintre acestia gandesc global si au un impact semnificativ asupra comunitatii prin crearea de locuri de munca si prin sustinerea motorului cresterii economice. Pentru toate aceste motive, dezvoltarea unei culturi antreprenoriale si sprijinirea formarii cat mai multor antreprenori sunt doua masuri vitale pentru crearea unei fundatii puternice pentru crestere economica si dezvoltare.
Speram ca in cei trei ani de derulare a acestui proiect, impreuna cu partenerii nostri, am adus prin expertiza noastra o contributie semnificativa la cresterea competentelor antreprenorilor romani participanti, la transformarea ideilor in afaceri de succes si in promovarea alternativei antreprenoriale ca optiune de cariera.“




























































