Serviciile centralizate de management, serviciile IT, suport financiar, juridic sau de resurse umane – asa-numitele servicii intra-grup – sunt esentiale pentru functionarea multor companii multinationale. Totodata, acestea se numara printre cele mai disputate subiecte in relatia cu autoritatile fiscale si reprezinta una dintre cele mai sensibile zone ale preturilor de transfer.

In iunie 2026, OCDE a lansat cea mai ampla revizuire din ultimul deceniu a Capitolului VII din Liniile directoare privind preturile de transfer, dedicat serviciilor intra-grup. Initiativa reflecta transformarile profunde ale modelelor de afaceri ale marilor grupuri internationale in perioada post-BEPS: dezvoltarea centrelor regionale de servicii, digitalizarea accelerata a companiilor si administratiilor fiscale, precum si extinderea huburilor globale de tehnologie. Obiectivul declarat al OCDE este modernizarea si clarificarea regulilor privind serviciile intra-grup, prin alinierea lor la principiile actuale de analiza economica si prin reducerea controverselor fiscale.

Documentul de consultare a fost deschis comentariilor publice in iulie 2026, iar observatiile primite urmeaza sa fie discutate intr-o reuniune publica in noiembrie 2026. Mesajul de fond indica o schimbare de accent: valoarea unui serviciu trebuie demonstrata, nu doar presupusa. Existenta unui contract si a unei facturi nu este suficienta; companiile trebuie sa poata proba activitatile efectiv prestate, beneficiile concrete obtinute si valoarea adaugata pentru entitatea locala.

Pentru mediul de afaceri din Romania, acest mesaj nu este o noutate. Este, mai degraba, o confirmare internationala a unei practici pe care autoritatile fiscale romane o aplica deja, uneori chiar dincolo de ceea ce cere in mod rezonabil standardul OCDE. Si tocmai aici sta intrebarea care merita pusa: acolo unde ANAF a mers, in ultimii ani, „inaintea" Ghidului, vorbim despre o rigoare justificata sau despre o povara de proba excesiva pusa pe umerii contribuabilului?

Ce se schimba la nivel de OCDE
Revizuirea nu modifica principiul fundamental al valorii de piata, ci urmareste aplicarea sa la modelele de afaceri actuale – centre regionale de servicii partajate, huburi globale de IT, centre de date si solutii de inteligenta artificiala. Principalele directii sunt:

• Delimitarea corecta a tranzactiei efective („Accurate delineation ") ca punct de plecare. Inainte de a discuta despre pret, trebuie stabilita natura reala a tranzactiei: existenta unui contract nu dovedeste automat prestarea serviciului, iar o factura nu dovedeste automat beneficiul
• Testul beneficiului, clarificat si extins, prin recunoasterea explicita a beneficiului anticipat, nu doar a celui deja materializat - relevant pentru proiecte de transformare digitala, ERP, securitate cibernetica sau AI
• Metoda cost plus nu mai poate fi presupusa ca fiind automat adecvata. Pentru servicii care implica contributii unice si valoroase sau asumarea unor riscuri semnificative, pot fi potrivite metode mai sofisticate de preturi de transfer, inclusiv metoda impartirii profiturilor (eng.: „profit split”)
• Mai multe dovezi. Ghidul introduce o sectiune dedicata probelor: rapoarte de activitate, corespondenta, livrabile, justificarea cheilor de alocare.

Romania era deja „inaintea" Ghidului – dar cu ce pret?
Gradul ridicat de atentie acordat serviciilor intra-grup in Romania este ilustrat chiar de datele recente publicate de ANAF. In perioada iunie 2025 – mai 2026, inspectorii au analizat tranzactii cu servicii intra-grup de peste 199,1 miliarde de lei, la 152 de contribuabili selectati pe baza analizei de risc si au stabilit obligatii fiscale suplimentare de aproximativ 655 de milioane de lei. Din aceasta suma, peste 386 de milioane de lei reprezinta impozit pe profit, iar ajustarile de preturi de transfer au generat aproximativ 179 de milioane de lei impozit pe profit suplimentar, adica aproape 46% din totalul impozitului pe profit suplimentar stabilit. Aceste rezultate sunt compatibile cu orientarea ANAF catre zonele cu risc ridicat si cu consolidarea analizei de risc bazate pe date.

Cifrele arata o administratie fiscala tot mai activa. Problema, in practica, nu este atat exigenta in sine, fireasca intr-un mediu post-BEPS, cat modul in care este aplicata. De prea multe ori, sarcina probei devine, practic, imposibil de satisfacut: se solicita dovezi granulare, entitate cu entitate, pentru servicii centralizate in mod firesc la nivel de grup, iar documentele puse la dispozitie sunt respinse ca „insuficiente" fara o analiza efectiva a continutului lor.

Printre elementele verificate de inspectori se numara, de regula, justificarea economica a tranzactiilor, documentarea serviciilor intra-grup achizitionate, profilul functional al partilor si structura bazei de cost. Practica arata ca, de multe ori, companiile pierd controalele nu pentru ca le lipseste o documentatie pentru serviciile primite, ci pentru ca aceasta contine doar descrieri generale, fara dovezi privind activitatile efectiv realizate, timpul alocat sau persoanele implicate. Cu alte cuvinte, ANAF solicita deja ceea ce OCDE propune acum sa formalizeze la nivelul Liniilor directoare: dovezi contemporane, granulare si concrete privind prestarea serviciilor si beneficiul obtinut.

Comentariile EY: mai putina povara, mai multa proportionalitate
In cadrul consultarii, EY a transmis OCDE o serie de observatii deosebit de relevante pentru realitatea afacerilor, inclusiv din Romania, unde sarcina probei apasa frecvent, disproportionat, pe contribuabil. Retinem punctual pe cele cu impact direct pentru companiile locale:

• Beneficiul ar trebui prezumat acolo unde serviciul a fost prestat, in absenta dovezilor contrare. EY recomanda trecerea de la logica „mai multe dovezi", la „dovezi mai bine calibrate": atunci cand un serviciu a fost efectiv prestat, existenta beneficiului ar trebui, in general, prezumata, in absenta unor dovezi contrare, iar unde costurile sunt alocate printr-o metoda indirecta rezonabila, contribuabilii nu ar trebui obligati sa demonstreze beneficiul entitate cu entitate - o cerinta vizibila chiar in practica ANAF
• Punctul de plecare ramane contractul intra-grup. Pentru o consistenta cu Liniile directoare OCDE in ansamblu, recaracterizarea unei tranzactii diferite de cea contractuala ar trebui sa ramana exceptia
• Metoda impartirii profiturilor trebuie aplicata cu criterii de delimitare clare. Un serviciu de rutina nu ar trebui analizat prin metoda impartirii profiturilor doar pentru ca prestatorul dispune de personal senior, expertiza sau instrumente specializate; asumarea efectiva a riscurilor si contributiile unice si valoroase raman criterii esentiale
• Costurile pass-through, tratate dupa substanta, nu dupa forma. Tratamentul lor trebuie determinat de functiile, activele si riscurile entitatii care refactureaza, iar existenta unor costuri pass-through mari nu indica, in sine, un rezultat neconform cu valoarea de piata
• Duplicarea nu se deduce din suprapuneri aparente. Organizatiile de tip matrice opereaza firesc prin echipe globale, regionale si locale cu activitati similare; duplicarea trebuie probata, nu prezumata
• Serviciile „on-call" au valoare prin disponibilitate. Prin analogie cu o polita de asigurare, absenta unui eveniment care sa declanseze interventia nu inseamna absenta beneficiului
• Accesul la procedurile amiabile trebuie pastrat. Disputele privind testul beneficiului genereaza frecvent risc de dubla impunere - refuzul deducerii pe considerente de drept fiscal intern, cu blocarea accesului la procedura amiabila, este o problema tot mai frecventa.

Contextul legislativ local: Ordinul 828/2026
Suprapunerea cu reforma interna face subiectul cu adevarat urgent pentru companiile din Romania. Ordinul ANAF nr. 828/2026, care inlocuieste Ordinul nr. 442/2016, ridica semnificativ standardul privind dosarul preturilor de transfer: marii contribuabili vor depune anual dosarul prin SPV, pragurile se analizeaza pentru fiecare tranzactie individuala cu fiecare persoana afiliata, iar cerintele privind continutul documentatiei, studiile de comparabilitate si informatiile despre tranzactiile intra-grup sunt extinse. Practic, serviciile intra-grup insuficient documentate risca sa fie contestate intr-un cadru local deja mai exigent si convergent cu directia OCDE.

Ce ar trebui sa faca acum companiile din Romania
1. Revizuirea acordurilor intra-grup, astfel incat sa reflecte activitatile efectiv desfasurate si responsabilitatile reale ale partilor.
2. Revalidarea testului beneficiului pentru fiecare categorie de servicii, cu documentarea explicita a avantajului economic.
3. Consolidarea documentatiei suport - rapoarte de activitate, livrabile, corespondenta. Exact elementele a caror absenta a stat, istoric, la baza ajustarilor efectuate de ANAF.
4. Revizuirea cheilor de alocare a costurilor, care trebuie sa fie explicabile, consistente si sustinute economic.
5. Actualizarea dosarului de preturi de transfer conform Ordinului 828/2026, cu o explicatie detaliata a functiilor, riscurilor si contributiei fiecarei entitati.

Pentru multe jurisdictii, revizuirea Capitolului VII inseamna o ridicare a stachetei. Pentru Romania, ea confirma o realitate deja instalata: serviciile intra-grup se afla de mult sub lupa, iar autoritatile solicita, in practica, dovezi concrete privind valoarea creata. Mesajul EY catre OCDE ofera insa un contrapunct util contribuabililor locali: solutia nu este „mai multa documentare”, ci o documentare mai eficienta, proportionala cu miza si aliniata la substanta economica. In contextul Ordinului nr. 828/2026, companiile care isi documenteaza din timp serviciile intra-grup pot transforma o vulnerabilitate istorica intr-un avantaj real: mai multa predictibilitate fiscala si o capacitate mai buna de raspuns in cadrul controalelor fiscale.

Autori: Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preturi de transfer, EY Romania
Georgiana Bizdrigheanu, Senior Manager, Preturi de transfer, EY Romania