3 sfaturi financiare pentru tinerii la inceput de drum antreprenorial
A porni la drum fara un client sau un proiect este un test al determinarii, rabdarii, chibzuintei si pragmatismului. Vedem multe firme mici in care freelencerii sau antreprenorii cu 1-5 angajati raman la final cu mai putin de un salariu de manager in multinationala, desi isi asuma alte riscuri si un efort diferit.
Ioana Arsenie (foto), strateg financiar si antreprenor in consultanta, a pregatit sfaturi utile pentru persoanele care doresc sa aiba propria afacere sau sunt deja in faza de start-up.
1. Bugetul initial alocat afacerii. Un start-up solicita resurse, chiar daca poate costurile fixe nu sunt mari. De aceea, un prim sfat este sa croim un buget in linii mari, atat la nivel de business, cat si personal, pentru a determina cat ne oferim ca perioada de timp pentru acest test, astfel sa asiguram continuitatea businessului si sa avem reusita. Daca la inceput de drum ne permitem unele exceptii de la regula, este bine sa se formeze cat mai devreme o disciplina in sensul separarii banilor personali de cei ai firmei. Desi atasat de propria idee, la nivel de startup, ar fi bine sa ne mutam in rolul de investitor si sa analizam serios performanta versus investitie si timp de asteptare versus riscuri.
2. Strategia financiara coerenta a afacerii. Un alt sfat util pe care il ofer este sa gandim in termeni de normalitate strategia financiara, costurile si preturile. De foarte multe ori, chiar si in afaceri care cresc spre 1 milion de euro, dar si afaceri mai mari care se pregatesc pentru investitori sau M&A, vedem cum fondatorii nu au bugetat un salariu corect pentru managementul companiei, in situatia in care vor face un pas in spate.
3. Tipul de reprezentare fiscala si contractele incheiate. Fiscalitatea este in crestere si sunt foarte multe modificari de la an la altul. Ideal este sa nu alegem forma de functionare (PFA/SRL) doar dupa criteriul taxelor minime, practic diferentele sunt multe si merita mai multa aplecare pentru documentare si consultanta, asa incat sa se tina cont de plusuri si minusuri. De asemenea, trebuie acordata maxima atentie contractelor incheiate la inceput de drum, reglementarii relatiilor de parteneriat si clauzele care angajeaza eventual raspunderea patrimoniala personala.



























































