Redirectionarea impozitului pe profit sau a impozitului pe veniturile microintreprinderilor - aspecte practice pentru depunerea formularului 177
Suma care poate fi redirectionata
Odata cu intrarea in vigoare a OPANAF nr. 1679/2022, contribuabilii platitori de impozit pe profit sau de impozit pe veniturile microintreprinderilor pot solicita redirectionarea unor sume din impozitul datorat, in termen de 6 luni de la termenul legal de depunere a declaratiei anuale de impozit pe profit, respectiv a declaratiei de impozit pe veniturile microintreprinderilor aferente trimestrului IV, prin depunerea formularul 177 "Cerere privind redirectionarea impozitului pe profit/ impozitului pe veniturile microintreprinderilor".
Astfel, pana pe 27 decembrie 2022, contribuabilii platitori de impozit pe profit cu anul fiscal acelasi cu anul calendaristic/ contribuabilii platitori de impozit pe veniturile microintreprinderilor care au efectuat in anul 2021 sponsorizari sub limita maxima calculata, conform prevederilor Codului Fiscal, au posibilitatea sa redirectioneze diferenta pana la plafonul stabilit de lege. Similar cu sponsorizarile/ contractele de mecenat/ bursele private pentru care cheltuielile au fost efectuate in cursul anului, redirectionarea trebuie facuta respectand prevederile legii 32/1994, ale legii 334/2022 sau prevederile corespunzatoare din legea educatiei nationale nr. 1/2011, dupa caz. In cazul in care entitatea beneficiara este o persoana juridica fara scop lucrativ sau o unitate de cult, redirectionarea poate fi facuta numai daca beneficiarul sponsorizarii este inscris la data platii sumei in Registrul entitatilor/ unitatilor de cult pentru care se acorda deduceri fiscale.
Incheierea unui contract de sponsorizare / mecenat / bursa private
Desi OPANAF nr. 1679/2022 nu prevede in mod distinct obligativitatea incheierii unui contract de sponsorizare/ mecenat/ bursa privata, in formularul 177 este prevazuta o rubrica separata in care trebuie completate pentru fiecare beneficiar in parte numarul si data contractului privind acordarea sponsorizarii/ mecenatului/ bursei private.
In plus fata de elementele obligatorii ce trebuie luate in considerare la incheierea unui astfel de contract de sponsorizare in conformitate cu prevederile legislatiei, este recomandat sa fie inclusa in aceste contracte si o referinta cu privire la OPANAF nr. 1679/2022. Mai specific, sa se mentioneze ca scopul incheierii contractului este redirectionarea sumelor din impozitul pe profit/ impozitul pe veniturile microintreprinderilor si ca plata catre organizatiile non-profit se va face de catre ANAF prin redirectionarea din impozitul pe profit/ impozitul pe veniturile microintreprinderilor platit.
Desi contribuabilii vor intocmi contracte de sponsorizare/ mecenat/ burse private in numele lor, pentru sumele pe care intentioneaza sa le redirectioneze, avand in vedere ca efectuarea platilor aferente sumelor redirectionate din impozitul pe profit/ impozitul pe veniturile microintreprinderilor ramane in sarcina autoritatii fiscale, aceste redirectionari nu vor fi inregistrate in evidentele contabile ale contribuabililor, contractul fiind intocmit in scopul sustinerii cererii adresate prin intermediul formularului 177.
Rectificarea sumelor declarate catre ANAF
Contribuabilii pot corecta formularul 177 depus, prin depunerea unei cereri rectificative.
In practica pot exista si situatii in care, ulterior depunerii formularului 177, impozitul pe profit/ impozitul pe veniturile microintreprinderilor al anului pentru care s-a dispus redirectionarea sa fie rectificat. Atunci cand rectificarea este facuta in sensul diminuarii impozitelor datorate, se poate ajunge in situatia in care autoritatea fiscala sa fi redirectionat, in baza declaratiei 177 depuse initial de catre contribuabil, o suma mai mare decat suma pe care contribuabilii ar fi avut dreptul sa o redirectioneze. In astfel de situatii, contribuabilii vor datora bugetului de stat diferenta de impozit pe profit/ impozit pe veniturile microintreprinderilor care a fost redirectionata in plus.
Corelatiile dintre formularul 177 cu alte date existente in baza de date ANAF
Tinand cont de obiectivul ANAF de a centraliza datele transmise prin intermediul formularelor declarative obligatorii si de a face corelatii preliminare pe baza lor, ne putem astepta la astfel de verificari intre datele cuprinse in formularul 177 si informatiile deja existente in bazele de date ale ANAF. Astfel de corelatii preliminare ar putea include:
• verificarea datelor de identificare ale beneficiarilor inclusi in formularul 177 si entitatile incadrate in Registrul entitatilor/ unitatilor de cult pentru care se acorda deduceri fiscale; aceasta conditie este mentionata distinct si in OPANAF nr. 1679/2022;
• corelarea sumei maxime care poate fi redirectionata potrivit legii, declarata in formularul 177 cu suma maxima care poate fi redirectionata potrivit legii, calculata pe baza valorii impozitelor incluse in declaratia 101 privind impozitul pe profit/ declaratia 100 privind impozitul pe veniturile microintreprinderilor si pe baza valorii cifrei de afaceri prezentata in situatiile financiare anuale ale contribuabililor.
In acest moment, in legislatie este mentionata doar conditia de a avea debitele privind impozitul pe profit/ impozitul pe veniturile microintreprinderilor stinse pentru a demara procesul de redirectionare si de solutionare in termenul legal de 45 de zile. In caz contrar, pentru contribuabilii care nu au stinse debitele reprezentand impozitul pe profit/ impozitul pe veniturile microintreprinderilor, termenul de 45 de zile incepe sa curga de la data stingerii debitului. Ramane de vazut care vor fi motivele de respingere ale acestor cereri.
Separat, este de avut in vedere faptul ca sumele platite pentru sponsorizare/ mecenat/ burse private pana la sfarsitul anului 2021 inclusiv, peste limitele prevazute in Codul Fiscal pot fi reportate pentru a fi deduse din impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat in urmatorii 7 ani consecutivi. Incepand cu anul fiscal 2022, in situatia in care platile reprezentand sponsorizare/ mecenat/ burse private efectuate in cursul unui an fiscal depasesc plafonul maxim care poate fi scazut din impozitul pe profit, calculat conform prevederilor Codului Fiscal, acestea nu vor mai fi reportate in urmatorii ani.
Autori: Diana Lupu (foto stanga), Partener, Global Compliance and Reporting, EY Romania,
Ana-Maria Nitu (foto dreapta), Senior Manager, Global Compliance and Reporting, EY Romania



























































