1. Context

La data de 22 octombrie 2019, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat o hotarare impotriva Romaniei (Aplicatia nr. 41845/12, cazul Ozair v. Romania) prin care a constatat incalcarea art. 1 Protocol 1 din Conventie acordand aplicantului daune materiale in cuantum de 80.000 dolari.

In speta, aplicantul a aratat ca prin confiscarea sumei de 80.000 dolari pe care acesta nu a declarat-o la autoritatea vamala la intrarea in tara si prin aplicarea amenzii de 8.000 euro i-a fost incalcat dreptul la proprietate garantat de art. 1 Protocol 1 CEDO. In fata instantei nationale, dl Ozair a aratat ca detinea aceasta suma de bani din vanzarea masinii si a partii din apartament pe care le detinea in Bucuresti. Instanta nationala a respins apararile acestuia, aratand ca dl Ozair ar fi incercat sa ascunda aceste sume de bani din moment ce se aflau in bagajul personal, pentru a nu le declara, iar potrivit legii era obligatorie confiscarea sumelor ce depasesc pragul de 10.000 euro si care nu au fost declarate in mod corespunzator.

In urma analizei Curtii de la Strasbourg, aceasta a constatat ca masura in discutie are un caracter punitiv si descurajant, fiind lipsita de proportionalitate masurii confiscarii sumei de bani ce depaseste pragul valoric de 10.000 euro, ca o sanctiune suplimentare fata de amenda de 8.000 euro deja aplicata.

Avand in vedere ca, doar in 2018, Aeroportul Henri Coanda – cel mai mare aeroport din Romania – a fost tranzitat de un numar de 13,8 milioane de pasageri (potrivit unui comunicat al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti), aceasta decizie pronuntata de Curtea de la Strasbourg prezinta un real interes fata de modul in care legiuitorul va intelege sa puna de acord dispozitiile legale incidente.

2. Prevederile legale in discutie

Hotararea de Guvern nr. 707/2006, prin care s-a aprobat Codul vamal, prevede la art. 653 urmatoarele:

„i) neindeplinirea de catre persoanele fizice care trec frontiera a obligatiei prevazute la art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European si al Consiliului, de declarare in scris, la autoritatea vamala, a numerarului in valuta si/sau in moneda nationala care este egal sau depaseste limita stabilita prin regulament, aflat asupra lor, in mijloacele de transport ori in bagajele insotite sau neinsotite, precum si in colete. Numerarul nedeclarat in scris care depaseste limita stabilita de regulament se confisca.”

In schimb, Regulamentul privind controlul numerarului la intrarea sau iesirea din Comunitate  prevede la art. 4 alin. (2) faptul ca „In cazul nerespectarii obligatiei de declarare prevazute la articolul 3, numerarul poate fi retinut prin decizie administrativa, in conformitate cu conditiile prevazute in temeiul legislatiei interne.”

3. Argumentele avute in vedere de CEDO in constatarea incalcarii art. 1 CEDO

3.1. Inexistenta unui raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit;
3.2. Nedovedirea faptului ca amenda nu ar fi fost suficienta pentru atingerea scopului punitiv urmarit;
3.3. Neluarea in calcul de catre instanta nationala a documentelor prezentate de aplicant de unde rezulta ca sumele de bani identificate in urma controlului aveau o provenienta licita.

4. Jurisprudenta instantelor nationale

In practica instantelor din Romania au fost identificate 3 tipuri de hotarari: (i) o prima categorie in care instantele aplica cu prioritate dreptul european si considera nelegala confiscarea sumelor de bani, (ii) o a doua categorie in care instantele aplica exclusiv textul de lege national ce permite confiscsarea (iii) si o treia categorie care considera ca este nelegala confiscarea intregii sume, iar nu doar a excedentului pragului de 10.000 euro cu care persoana a fost identificata la vama.

a) Decizia nr. 5192/19 septembrie 2019 pronuntata de Tribunalul Ilfov

„In ceea ce priveste sanctiunea complementara a confiscarii, instanta apreciaza ca aceasta depaseste limitele proportionalitatii.

Avand in vedere jurisprudenta C.E.D.O., instanta retine ca poate verifica modul de individualizare si a sanctiunilor complementare, similare unor sanctiuni specifice dreptului penal, putand astfel aprecia asupra oportunitatii aplicarii lor. In acest sens, instanta constata ca sanctiunea complementara este aplicata de drept potrivit dispozitiei legale incidente, astfel ca poate aplica criteriile de individualizare a sanctiunii principale si in ceea ce priveste sanctiunile complementare.

In acest retine ca potrivit art. 4 alin. 2 din Regulamentul nr. 1889/2005, in cazul nerespectarii obligatiei de declarare prevazute la articolul 3, numerarul poate fi retinut prin decizie administrativa. Astfel, instanta retine ca Regulamentul nu instituie o obligativitate a confiscarii sumei.”

b) Decizia nr. 4651/12 noiembrie 2018 pronuntata de Tribunalul Ilfov

„Nu sunt intemeiate nici sustinerile apelantei petente prin care se invoca scopul urmarit de Regulamentul nr. 1889/2008, argumentele invocate de apelanta nu atrag netemeinicia ori nelegalitatea procesului verbal. Sunt nefondate si motivele de apel care vizeaza masurile dispuse de agentul constatator, avand in vedere ca sanctiunea confiscarii bunurilor s-a aplicat cu respectarea dispozitiilor legale aplicabile in cauza.”

c) Decizia nr. 3362/17 septembrie 2019 pronuntata de Tribunalul Ilfov

„Potrivit dispozitiilor art.653 alin.1 lit. i din H.G. 707/2006, numerarul declarat in scris care depaseste limita stabilita de Regulament se confisca. In aceste conditii, apelanta – petenta avea obligatia legala de a aplica masura complementara a confiscarii numai pentru suma care depaseste limita stabilita de textele de lege mai sus mentionate. In conditiile in care, apelanta – petenta a incalcat aceste dispozitii legale care reglementeaza suma de bani ce putea fi confiscata, partea din procesul verbal care cuprinde aceasta sanctiune este lovita de nulitate.”

5. Concluzii

Solutia Curtii de la Strasbourg confirma interpretarea data de Curtea de Justitie a UE in cauzele reunite C-335/18 si C-336/18 pronuntata in urma unei intrebari preliminare a instantelor din Bulgaria, dar si in Cauza C-255/14 referitoare la o intrebare preliminara a instantei din Ungaria in ceea ce priveste interpretarea Regulamentului nr. 1889/2005 al Parlamentului European si al Consiliului.

Concluzia la care s-a ajuns este ca o sanctiune care ar consta intr o amenda intr un cuantum inferior, combinata cu o masura de retinere a numerarului nedeclarat, in conformitate cu acest articol 3, ar fi susceptibila sa atinga obiectivele urmarite prin regulamentul mentionat fara sa depaseasca limitele a ceea ce este necesar in acest scop. O astfel de retinere ar trebui sa fie temporara, fara sa depaseasca timpul strict necesar  pentru a face verificari asupra provienientei sumei.

Astfel, de lege ferenda este oportuna modificarea HG nr. 606/2007 in sensul in care teza finala a art. 653 sa prevada posibilitatea retinerii in locul confiscarii. Intre timp, revine judecatorului national, in calitate de prim judecator european, sa aplice cu prioritate prevederile mai favorabile consacrate prin jurisprudenta CEDO si CJUE, precum si ale Constitutiei care prevad la art. 44 faptul ca averea dobandita licit nu poate fi confiscata, caracterul licit prezumandu-se. In caz contrar, dupa parcurgerea cailor de atac reglementate de legislatia in vigoare, persoana prejudiciata va fi nevoita sa caute (si probabil va reusi sa obtina) protectia Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Autor: Loredana Cristea (foto), associate Filip & Company